in facultate imi faceam tot felul de planuri si de liste despre jobul meu perfect.
visam sa castig bani, sa lucrez intr.un mediu international, sa calatoresc, sa am ascensiune profesionala, sa am colegi care sa imi fie si cei mai buni prieteni, sa ma inteleg cu seful/sefa, sa fiu apreciata, cautata, omul potrivit la locul potrivit, specialista in domeniu, adica sa fiu indispensabila.
imi umpleam CV.ul cu activitati extra, diplome, cursuri, recomandari, burse externe. eram cu alte cuvinte angajata deja, angajata in ceva ce construiam doar pt mine. - CV.ul perfect, poarta de deschidere catre pozitia mult visata, lucrata, inventata.
bineinteles ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, si pe parcurs am pierdut (a se citi UITAT) multe din asteptarile de la startul de pornire.
am aflat ca banii nu sunt (niciodata) rezultatul muncii, ca managerii iti servesc mereu pastila ca prin munca asidua ajungi departe si ca partea financiara nu trebuie sa fie o motivatie, un scop in sine... (mda... )
mi.am dat seama apoi ca nu imi doresc sa fiu sef, din simplul motiv ca nu pot avea grija si atentie si pentru alti oameni, (deja am multe de lucru cu mine, uneori imi sunt suficienta), ca nu vreau sa imi cultiv latura de sef, eventual lider (as vrea eu ) si ca nu pot (uneori) sa imi onorez promisiunile, asteptarile. (pot dezamagi, stiind ca se vrea mult de la mine, - uneori o fac si intentionat-)
am realizat apoi ca trebuie sa cauti latura frumoasa a jobului altfel fiecare zi va fi o corvoada.
ca poti schimba oamenii de langa tine, dar ca e o pierdere de timp sa crezi ca vor face ca tine.
ca luptand cu morile de vant e mai bine,uneori, sa te dai batut, decat sa pierzi energie pretioasa.
ca m.as simti mai implinita ca free lancer, dar ca nu stiu ca fac nimic atat de bine incat sa pot risca o aventura ca aceasta.
ca anii trec si colegi, cunostinte, rude, prieteni cu varsta mai mica decat mine au realizat mai multe decat am reusit eu la varsta mea (si recunosc ca imi ridica semne de intrebare)
ca poti fi dus de nas cu acordul tau, ca esti legat la maini si la gura si nu poti schimba situatia..
ca ai vreea sa ii spui sefului cu orizonturi inguste ca nu are gandire de ansamblu,ca greseste, ca e prost, dezinformat, subiectiv, imoral, nedrept, incult etc... (sper sa nu aveti un sef cu toata calitatile la un loc:D) doar ca nu poti din mii de motive...
ca nu poti spune lucrurilor pe nume, atunci cand trebuie, cui si cum trebuie...
si cate am mai realizat,...:D
deci, visele din facultate folosesc la ceva...? sau doar ca sa ai dupa ce tanji in zilele in care la serviciu totul merge prost si nimeni nu te intelege?
un lucru apreciez acum unde sunt: libertatea individuala; momentan este mai importanta decat recunostinta profesionala si materiala
inca mai caut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu